Share PDF

Search documents:
  Report this document  
    Download as PDF   
      Share on Facebook

TEHNICI DE COMUNICARE

1.DEFINIÅ¢II

trei explicaţii date de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române pentru termenul comunicare:

–1. înştiinţare, aducere la cunoştiinţă;

–2. contacte verbale în interiorul unui grup sau colectivităţi;

–3. prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relaţii spirituale.

“Dicţionarul enciclopedic vol. I A-C” - definiţie complexă:

Comunicare =

1. Înştiinţare, ştire, veste. Aducere la cunoştiinţa părţilor dintr-un proces a unor acte de procedură (acţiune, întâmpinare, hotărâre) în vederea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor termene care curg obisnuit de la data comunicării.

2. Prezentare într-un cerc de specialişti, a unei lucrări ştiinţifice.

3-(SOCIOL) Mod fundamental de interacţiune psiho- socială a persoanelor, realizată în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informaţii, a obţinerii stabilităţii sau a unor modificări de comportament individual sau de grup.

von Cuilenburg J.J., Schölten O., Noomen G.W., Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas,Bucureşti, 1998, pag. 23

1

Comunicarea este un proces care dispune de patru componente fundamentale:

un emiţător,

un canal,

informaţie şi

un receptor.

von Cuilenburg J.J., Schölten O., Noomen G.W., Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas,Bucureşti, 1998, pag. 24

Comunicarea nu se încheie o dată cu preluarea sau receptarea informaţiei.

Informaţia poate exercita o influenţă efectivă asupra opiniilor, ideilor sau comportamentului celor ce o receptează. Procesul poartă numele de efect al comunicării.

Modelul elementar poate fi extins:

Pentru ca transferul de informaţie să devină comunicare, emitentul trebuie să aibă intenţia de a provoca receptorului un efect oarecare.

2

Comunicarea = un proces prin care un emiţător transmite informaţia receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.

Comunicarea e un proces în care un emiţător numit şi sursă de comunicare, transmite un mesaj sau un repertoriu de mesaje ce cuprinde conţinuturi comunicaţionale prin intermediul unui canal, către un receptor, numit şi destinatar, audienţă sau public, respectiv cel ce primeşte mesajul.

Mesajul, înţeles ca ansamblu al semnelor transmise de emiţător este vehiculat prin intermediul unui canal comunicaţional care reprezintă suportul material al comunicării.

suporturile de bază ale comunicărilor umane în care informaţiile sunt codificate într-un grad mai mare sau mai mic sunt mediile comunicaţionale

radio,

TV,

cinema,

teatru,

presă,

discuri,

suporturi magnetice,

casete,

cărţi,

Internet etc.

Semnificaţia atribuită mesajului de către receptori se numeşte decodificare.

3

Răspunsul înglobează ansamblul reacţiilor receptorului după primirea mesajului.

În procesul de transmitere sau retransmitere a mesajului (feed-back) pot interveni unul sau mai multe elemente perturbatoare care influenţează

fenomenul de învăţare sau reînvăţare specifică receptorului şi apoi acţiunile acestuia.

elementele structurale ale comunicarii

I. Cel putin 2 parteneri , între care se stabileste o relatie.

A.Emitatorul – care este un individ, un grup, o institutie. Acesta:

poseda informatie bine structurata

are o stare de spirit deosebita (motivatie)

are un scop bine precizat

declanseaza actul comunicarii, initiind si formulând mesajul

are grade diferite de credibilitate sau de prestigiu

B.Receptorul poate fi: un individ, un grup, o institutie caruia / careia îi este adresat mesajul sau care intra în posesia mesajului în mod întâmplator / constient.

Receptorul / destinatarul

–receptioneaza mesajul,

–îl decodifica (descifreaza prin întelegere),

–îl prelucreaza, interpreteaza si

–da semnal de raspuns (feed-back).

Receptorul reactioneaza în 4 moduri:

–a) reactie adaptativa (preia si prelucreaza mesajul de asemenea maniera încât sa-si sporeasca sansele de reusita, sa maximizeze profitul / recompensa);

–b) reactie de autoaparare (ego-defensiva); receptorul încearca sa salveze aparentele, are o imagine de sine acceptabila si pe cât posibil în acord cu imaginea celorlalti despre el;

–c) reactia expresiei valorice – apreciaza rolul mesajului în dezvoltarea personala;

4

–d) reactie cognitiva – vizeaza nevoia receptorului de a întelege, de a da sens mesajului; pentru aceasta îsi activeaza experienta de viata si discernamântul.

–o buna comunicare este cea centrata în special pe cel care primeste mesajul, pe posibilitatile de perceptie si decodare ale acestuia.

II.Mesajul = informatie structurata dupa anumite Reguli = cea mai complexa componenta a procesului de comunicare, care se transmite apelând la limbajul verbal, nonverbal, paraverbal.

Este determinat de

–starea de spirit a emitatorului si

–deprinderile de comunicare ale emitatorului si receptorului.

Mesajul

–Trebuie sa fie

clar,

coerent,

concis.

–Construirea si transmiterea mesajului presupune 2 actiuni distincte:

codarea si

decodarea.

Codarea = transpunerea în simboluri, semne, cuvinte a ceea ce este de transmis (gânduri, intentii, sentimente, atitudini).

Codul = ca ansamblu de semne si semnificatii verbale si/sau nonverbale, trebuie sa fie comun partenerilor comunicationali.

Decodare = identificarea echivalentului exact si corect al mesajului, materializat în gând / idee.

III.Canalul de comunicare – mijloc prin care trece mesajul.

–canale formale / prestabilite si

5

–canale nonformale (relatii de prietenie, preferinte, interese).

–Orice canal are ca suport tehnic mijloacele de comunicare (telefon, fax, telex, calculator, radio, TV, video etc).

IV. Factorii perturbatori care apar de regula la emitator = bariere de comunicare de diverse naturi

V. Contextul comunicarii – mediul în care se comunica

VI. Feed-back-ul – componenta foarte importanta pentru ca determina masura în care mesajul a fost înteles, crezut si acceptat; este o informatie trimisa înapoi la sursa

Eficientizarea comunicarii - conditii

a)mesajul sa fie consistent si semnificativ pentru ambii interlocutori;

b)comunicarea sa fie expresiva, nuantata (sustinuta prin para si nonverbal);

c)comunicarea sa fie inteligibila (informatia sa fie structurata logic, emitatorul si receptorul sa aiba acces egal la informatie, emitatorul si receptorul sa fie compatibili), sa-si gaseasca cuvintele si sa se exprime pe întelesul celuilalt;

d)comunicarea sa fie adecvata celor doi parteneri (repertoriile sa fie armonizate, respectiv receptorul sa vina în întâmpinarea emitatorului, cu propria sa experienta de cunoastere, cu dispozitia si motivatia sa);

e)codarea si decodarea sa fie corecte (întelesurile atribuite de cei doi parteneri mesajelor utilizate sa fie echivalente);

f)sa se procedeze în mod constant la reglarea si autoreglarea comunicarii prin feed-back.

6

Bariere în comunicare

Bariere de limbaj:

aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane (cod diferit

=comportament diferit);

cel ce vorbeste si cel ce asculta se pot deosebi ca pregatire si experienta; determina inadecvarea comunicarii;

starea emotionala a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude;

ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea;

dificultati de exprimare; utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.

Bariere de mediu sunt reprezentate de:

climat de munca necorespunzator (poluare fonicaridicata);

folosirea de suporti informationali necorespunzatori;

climatul locului de munca poate determina membrii grupului sa-si ascunda gândurile adevarate pentru ca le este frica sa spuna ceea ce gândesc;

Pozitia emitatorului si receptorului în comunicare poate, de asemenea, constitui o bariera datorita:

imaginii pe care o are emitatorul sau receptorul despre sine (conservarea imaginii de sine) si despre interlocutor (egocentrism, tendinte polemice, rezistenta la schimbare, lipsa de interes, idei preconcepute);

caracterizarii diferite de catre emitator si receptor a situatiei în care are loc comunicarea;

sentimentelor si intentiilor cu care interlocutorii participa la comunicare.

7

O ultima categorie o constituie barierele de conceptie, acestea fiind reprezentate de:

–existenta presupunerilor;

–exprimarea cu stângacie a mesajului de catre emitator;

–lipsa de atentie în receptarea mesajului;

–concluzii grabite asupra mesajului (nu asculta activ);

–lipsa de interes a receptorului fata de mesaj;

–rutina în procesul de comunicare. barierele nu sunt de neevitat

pentru înlaturarea barierelor:

–planificarea comunicarii;

–determinarea precisa a scopului fiecarei comunicari;

–alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicarii;

–clarificarea ideilor înaintea comunicarii;

–folosirea unui limbaj adecvat.

8

CURS 2

Termenul “comunicare” apare în secolul al XIV-lea, provenind din latinescul

“communis”, adică “a pune în comun” sau “a fi în relaţie cu”.

Din secolul al XVI-lea el capătă şi înţelesul de “a transmite”,

în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, o dată cu apariţia mijloacelor moderne de comunicaţie (radio, cinema, televiziune etc.) comunicarea = “difuzare”.

O dată cu modificarea conceptului de comunicare se schimbă şi modul de a comunica, şi mijloacele comunicării.

DE LA

 comunicarea directă sau interpersonală (nemijlocită, naturală), care presupune obligatoriu prezenţa fizică în acelaşi timp a emiţătorului şi a receptorului de mesaje,

LA

comunicarea indirectă sau mediată (mijlocită, artificială), care presupune absenţa fizică a interlocutorilor.

Comunicarea directă

Comunicarea interpersonală (directă) = cea mai completă formă de comunicare.

–garantează exactitatea conţinutului informaţiei transmise de un individ (emiţător) altui individ (receptor)

–limitată ca întindere - se află subordonată unui sistem fizic de legătură

între participanţi, sistem reprezentat de privire, mimică, gesturi şi mai ales cuvânt

–difuzarea lentă a informaţiilor “bătaia” scurtă a vocii umane

–tip de comunicare modelat şi perfecţionat de evoluţia diferitelor instituţii politice, juridice, culturale, morale şi religioase

9

–interesele sociale, economice, politice, culturale şi morale întreţin vitalitatea şi omniprezenţa comunicării interpersonale

Comunicarea interpersonală (directă) = cea mai completă formă de comunicare.

–garantează exactitatea conţinutului informaţiei transmise de un individ (emiţător) altui individ (receptor)

–limitată ca întindere - se află subordonată unui sistem fizic de legătură

între participanţi, sistem reprezentat de privire, mimică, gesturi şi mai ales cuvânt

–difuzarea lentă a informaţiilor “bătaia” scurtă a vocii umane

–tip de comunicare modelat şi perfecţionat de evoluţia diferitelor instituţii politice, juridice, culturale, morale şi religioase

–interesele sociale, economice, politice, culturale şi morale întreţin vitalitatea şi omniprezenţa comunicării interpersonale

Comunicarea indirectă = denumită şi comunicare de masă, se adresează mai multor indivizi, fiind o comunicare publică.

–un transfer de informaţie, prin intermediul unui mesaj şi cu ajutorul unui canal de comunicaţie;

–facilitează atât circulaţia socială a informaţiei, cât şi denaturarea şi standardizarea ei.

–funcţionează ca un factor de întărire a valorilor şi atitudinilor existente.

–acelaşi emiţător dispune de posibilităţi de transmitere a aceluiaşi mesaj la un număr foarte mare de receptori potenţiali.

–posibilităţile - oferite de mijloace tehnice de comunicaţie de masă, respectiv presă, radio, televiziune, Internet etc.

10

Clasificarea formelor comunicării umane

Sursa CucoÅŸ C. - Psihopedagogie, Ed. Polirom,1998

11

12

13

14

Comunicarea verbala

este specific umana

are forma orala/scrisa

utilizeaza canalul auditiv si/sau vizual

apeleaza la cuvânt pentru a codifica si transmite informatia

permite formularea, înmagazinarea si transmiterea unor continuturi diverse si complexe.

CARACTERISTICI

a) emiterea determina receptia (ce spune emitatorul este receptat de receptor, nu si invers)

b) mesajul circula de la un pol activ (emitatorul) spre un pol preponderent pasiv (receptor)

c) lantul comunicational are directie liniara (de la emitator la receptor, etapele prezente le conditioneaza pe cele viitoare, invers nu)

d) mesajul are finalitate numai daca si la codare si la decodare se foloseste acelasi limbaj (repertoriul emitatorului este înteles de receptor si invers)

15

Comunicarea orala (forma a comunicarii verbale) - trebuie sa fie:

clara,

sincera,

relaxanta,

angajatoare,

empatica,

fidela.

Comunicarea orala - sensibil marcata de cadrul situational în care se realizeaza, deoarece ofera informatii despre starile si trairile intime ale subiectului.

Întotdeauna, în împrejurari diferite, vorbim “limbi” diferite cunoscute tuturor membrilor grupului social, dar alternate dupa necesitati.

în comunicarea orala se opereaza cu vorbirea cât si cu ascultarea!

emitem ~125 cuvinte/minut,

50% dintre adulti nu înteleg mai mult de 13 cuvinte/minut

pentru frazele mai lungi de 18 cuvinte, inteligibilitatea scade cu 15%,

pentru a fi inteligibil mesajul viteza comunicarii nu trebuie sa fie mai mare de

2-3 cuvinte/secunda

(sa ofere posibilitatea decodarii, respectiv a întelegerii si constientizarii rolului avut în comunicare).

blocajul comunicational poate fi provocat

de viteza vorbirii si

de incapacitatea de a constientiza situatia de rol care controleaza continutul comunicarii

o comunicare orala adecvata si eficienta

–atitudini pozitive si

–comportamente verbale functionale, ce tin de calitatile vorbirii

16

CURS 3

comportamente verbale functionale

1. Placerea de a vorbi – efortul de a avea un ton prietenos, politicos, cuplat cu priviri agreabile

2. Naturaletea – exprimare fireasca, fara afectare, fara cautarea fortata a cuvintelor sau expresiilor rare (pentru a epata, a uimi, a soca)

3. Claritatea – expunere sistematizata, concisa si usor de înteles, fara efort, apelând la respiratia controlata, miscarea lejera a buzelor; ajuta la receptarea si întelegerea fara efort

4. Corectitudinea – respectarea regulilor gramaticale

3. Claritatea – expunere sistematizata, concisa si usor de înteles, fara efort, apelând la respiratia controlata, miscarea lejera a buzelor; ajuta la receptarea si întelegerea fara efort

6. Armonia – recurgerea la cuvinte/expresii care sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia vorbitorului

7. Finetea – folosirea unor cuvinte/expresii prin care se pot exprima indirect gânduri, sentimente, idei

8. Concizia – exprimarea concentrata pe subiectul de comunicat, fara divagatii inutile si neavenite.

Analiza complexa a aspectelor comunicarii orale implica si un element semantic, al semnificatiilor termenilor utilizati.

Sunt supuse analizei

–structura vocabularului,

–cantitatea de informatie

–nivelul de abstractizare a termenilor,

–adecvarea termenilor lor la continutul sau obiectul comunicarii, coerenta în judecati si rationamente,

–plasticitatea si expresivitatea termenilor.

17

Analiza comunicarii orale

Structura se refera la numarul si varietatea termenilor. Un vocabular bogat si variat, denota capacitate intelectuala, posibilitatea de a întelege si rezolva usor situatii – problema, un anumit nivel de cunostinte si interes pentru cunoastere.

Cu cât vocabularul este constituit din termeni comuni de larga utilizare, cu atât cantitatea sa de informatie este mai ridicata.

Frecventa de utilizare a termenilor este în raport cu cantitatea de informatie si gradul de abstractizare. Unele cuvinte redau însusiri, altele relatii, altele proprietati.

Abstractizarea furnizeaza o serie de indicatii cu privire la calitatea instrumentelor intelectuale cu care opereaza individul si asupra produselor – teorii, rationamente, judecati, obtinute cu ajutorul lor.

Masura în care termenii utilizati sunt potriviti pentru a exprima cele dorite dau gradul de adecvare la continut. Utilizarea unor termeni de circulatie redusa, fara a le cunoaste semnificatia presupune fie înfumurare, fie supraestimare.

O conditie a comunicarii de tip oral este coerenta în judecati si rationamente , respectiv în gândire.

criterii pentru aprecierea coerentei în gândire

precizia în judecati si rationamente,

înlantuirea dintre premise si concluzii,

originalitatea în aprecierea oamenilor si evenimentelor,

cunoasterea si aplicarea regulilor gramaticale

Capacitatea de a reda nu numai realitatea ca atare, ci si atitudinea fata de ea într- un mod susceptibil de a provoca si la cei din jur aceeasi rezonanta afectiva este numita plasticitate si expresivitate.

Din ele se pot deduce raportul în care se plaseaza individul cu lumea în general, nivelul intelectual, caracteristicile afective, bogatia fondului lexical.

comportamente nefunctionale

comportamente nefunctionale - efecte asupra calitatii si eficientei

18

agresivitatea verbala, manifestata prin atitudini critice, afisarea ostilitatii - genereaza conflicte

discontinuitatea discursului – pauzele frecvente si lungi (lipsite de semnificatie) - desemneaza un tonus neuropsihic scazut, oboseala precoce, reactivitate emotionala, teama, stima de sine scazuta, conceptualizare defectuoasa;

vorbirea în salve/în asalt, caracterizata prin rostirea precipitata, incoerenta de multe ori, a frazelor si care marcheaza lipsa de fluenta a vorbirii (ce se poate manifesta uneori pe un fond patologic);

pronuntie defectuoasa, neclara, neglijenta – soldata prin rostirea trunchiata a cuvintelor, sau neterminarea propozitiei sau contopirea într-un sunet confuz a sfârsitului unor cuvinte. De regula, colericii si melancolicii resimt mai acut defectele de pronuntie;

cautarea ostentativa a simpatiei, are ca rezultat încercarea de a-i face pe ceilalti sa accepte propriile judecati; se concretizeaza prin rostirea mieroasa, complice si evident nesincera;

cautarea recunostintei, marcata prin fraze cu substrat, sugestive, ce sunt destinate atragerii atentiei ascultatorului asupra propriei persoane; de regula se apeleaza la vorbirea excesiv de tare / expunerea unor idei extreme;

intonatia plata, monotona care oboseste ascultatorul si care denota un fond afectiv sarac, inhibitie în comportamentul social, lipsa de încredere, timiditate excesiva, lipsa de exercitiu în materie de vorbire în public.

Calitatile vorbitorului

 abilitati necesare interlocutorilor pentru a reusi o comunicare eficienta = conditiile cerute de operationalizarea comunicarii.

personalitatea vorbitorului

1. calitatile care marcheaza personalitatea vorbitorului, a comunicatorului (a emitatorului):

–Claritate - organizarea continutului de comunicat astfel încât acesta sa poata fi usor de urmarit; folosirea unui vocabular adecvat temei si autorului; o pronuntare corecta si completa a cuvintelor;

19

–Acuratete – presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima sensurile dorite; cere exploatarea completa a subiectului de comunicat;

Empatia – vorbitorul trebuie sa fie deschis tuturor interlocutorilor, încercând sa înteleaga situatia acestora, pozitiile din care adopta anumite puncte de vedere, sa încerce sa le înteleaga atitudinile, manifestând în acelasi timp amabilitate si prietenie;

Sinceritatea – situatia de evitare a rigiditatii sau a stângaciei, recurgerea si mentinerea într-o situatie naturala;

Calitatile ascultatorului

FAZELE ASCULTARII

Auzirea – actul automat de receptionare si transmitere la creier a undelor sonore generate de vorbirea emitentului, exprima impactul fiziologic pe care produc undele sonore;

Întelegerea – corespondentul notional al undelor sonore, respectiv identificarea continutului informativ comunicat, recompunerea sunetelor auzite în cuvinte, a cuvintelor în propozitii si fraze; experienta lingvistica, culturala, de vorbire a ascultatorului;

Atribuirea de semnificatii informatiei receptate – în functie de nivelul de operationalizare a limbii, a vocabularului, a performatei lingvistice;

Evaluarea – efectuarea de judecati de valoare sau adoptare de atitudini valorice din partea ascultatorului.

calitatile unui bun ascultator

Disponibilitatea pentru ascultare – încercarea de a patrunde ceea ce se comunica, de a urmari ceea ce se transmite;

Manifestarea interesului – a asculta astfel încât sa fie evident ca cel care vorbeste este urmarit; celui care vorbeste trebuie sa i se dea semnale în acest sens;

Ascultarea în totalitate – nu va grabiti sa interveniti într-o comunicare; lasati interlocutorul sa-si expuna toate ideile, sa epuizeze ceea ce vrea sa spuna;

20

Urmarirea ideilor principale – nu va pierdeti în amanunte; daca cereti reveniri asupra unui subiect, încercati sa va referiti la ideile principale din ceea ce a fost spus si nu insistati pe lucruri fara importanta;

Ascultarea critica – ascultati cu atentie si identificati cu exactitate cui îi apartin ideile care se comunica, interlocutorului sau altcuiva;

Concentrarea atentiei – concentrati-va pe ceea ce se spune, nu pe ceea ce nu se spune, pe efectele secundare ale comunicarii sau pe cele colaterale, accidentale care pot sa apara în timpul comunicarii;

Luarea de notite – ajuta la urmarirea mai exacta a ideilor expuse; permite elaborarea unei schite proprii a ceea ce a fost expus;

Sustinerea vorbitorului – o atitudine pozitiva pentru a permite emitentului sa izbuteasca în întreprinderea sa.

21

CURS 4

Comunicarea paraverbala

si comportamentele paraverbale

Este o forma a comunicarii caracterizata prin aceea ca informatia este transmisa prin elemente vocale si

prozodice care însotesc cuvântul sau vorbirea în general (caracteristicile vocii, accentul în pronuntie, intensitatea vorbirii, ritmul, intonatia, pauza etc.)

Exista ca forma a comunicarii NUMAI concomitent cu comunicarea verbala;

Luand în calcul continutul, comunicarea para si comunicarea verbala, nu pot fi separate, acelasi mesaj verbal putându-si modifica sensul si semnificatia în functie de implicarea paraverbalului si devenind altceva (exemplu: un DA pronuntat/intonat mormait ca un NU).

Comunicarea paraverbala exprima, deci, o stare atitudinala manifesta, fiind importanta pentru relatia emitator - receptor

În privinta comunicarii paraverbale se impune luarea în calcul si valorizarea comunicationala a tacerii. Orice vorbitor apeleaza sistematic la tacere, care poate fi:

tacere nedumerire;

tacere-vinovatie;

tacere – protest (fronda);

tacereaprobare;

tacere provocatoare;

tacere laborioasa (se gândeste intens),

tacere simulativa;

tacere încapatânata;

tacere obraznica;

tacere-pedeapsa etc.

Comunicarea nonverbala si comportamentele nonverbale

22

Intr-o comunicare orala, 55% din informatie este perceputa si retinuta prin intermediul limbajului nonverbal. Acest procentaj a fost stabilit la mijlocul anilor ’70 de M. Weiner, care a considerat ca ponderea comunicarii nonverbale în cadrul comunicarii este mare, având un rol deosebit de important.

Limbajul nonverbal, concretizat în gesturi, mimica, postura, prezenta personala, poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala.

Practic, mesajul nonverbal este cel mai apropiat de realitatea eminentului si i se acorda atentia cea mai mare de catre interlocutor.

Din punct de vedere ontogenetic, comunicarea nonverbala are o mai mare precocitate, bazându-se atât pe comportamente înnascute si expresive ale afectelor si emotiilor, cât si pe cele dobândite prin învatare sau imitatie.

La fel ca si paraverbalul, nonverbalul este canalul predilect al comunicarii afective atitudinale, contribuind la stabilirea dimensiunii relationale a actului comunicativ. Vorbim cu ajutorul organelor verbale, dar comunicam cu întregul nostru corp, fiecare parte a acestuia subliniind, întarind, afirmând sau negând ceea ce buzele noastre au rostit.

Limbajul corpului furnizeaza instantaneu un raspuns vorbitorului, comunicându-i indirect cum se prezinta.

Mesajele nonverbale dezvaluie, de ex., dorinta de sinceritate a celui ce comunica, convingerea, abilitatea, atitudinea si sentimentele, masura în care auditoriul îi accepta mesajul.

Neconstientizarea sau ignorarea importantei acestor mesaje sau imposibilitatea

de a citi si interpreta acest limbaj fac sa se piarda o parte din substanta comunicarii.

DEF Bazată pe imagini şi sunete (Watson, Hill) , comunicarea care nu este verbală

Funcţii

–Accentuarea comunicării verbale – oferă info suplimentare

–Contextualizarea sau funcţia expresivităţii – sensibilizează afectiv receptorul

–Complementaritatea – oferă info suplimentare faşă de comunicarea verbală

23

–Substitutivă – înlocuieşte comunicarea verbală – ex. Semnele rutiere, limbajul surdo-muţilor

–Manipulatorie - urmăreşte acceptarea mesajului aşa cum a fost transmis

Caracteristicile comunicării non-verbale

Comunicabilitatea – analizarea trebuie făcută în context pentru anu atribui semnificaţii inexistente

Fidelitatea scăzută – comunicarea este bazată pe efecte şi persuasiune şi mai puţin pe funcţia cognitivă a gândirii

Sincronismul comportamental – coordonare a elementelor comunicării

Particularizarea culturală a comportamentului non-verbal – dar şi genetică ex. Expresia facială

Contextualizată – are valoarea într-un anumit context şi contextualizantă – oferă contextul pentru comunicarea verbală

Asigură transferul semnificaţiilor lumii externe – ex. Transmiterea de flori sau cadouri oferă info legate de ceea ce dorim de la persoana respectivă

Credibilitatea – impactul mesajului este dat

–7% de comunicarea verbală

–38% de paralimbaj – ritm, secvenţialitate

–55% de comunicarea non-verbală

Formele comunicării non-verbale

1. Expresia facială – de care mesajul depinde în proporţie de 50% - dependentă genetic - cele 6 tipuri

–Bucurie

–Supărare

–Frică

–Dezgust

–Tristeţe

–Surpriză

24

2. Paralimbajul este suma caracteristicilor fizice, vocale ale comunicării verbale. Tipuri

–Tăcerea

–Accentuarea cuvintelor

–Viteza – optim 200 cuvinte pe minut

3. Gesturile

4. Postura

5. Gestionarea spaţiului

KINEZICA

Kinezica = studiul comunicăriiprin gesturi, postură şi mişcări ale corpului

(Watson, Hill, 1993)

Gestul = orice acţiune ce transmite un semnal vizual spre un privitor

CLASIFICAREA GESTURILOR

1. EMBLEME = comportamente simbolice ce înlocuiesc un comportament sau o comunicare verbală de ex. Limbaj surdomuţi

2. ILUSTRĂRI = reacţii la comunicarea verbală

2.1. BASTOANELE = mişcarea verticală a mâinii – scop atragerea atenţiei

2.2. PICTOGRAFELE = desenarea în aer a formei unui obiect

2.3. KINETOGRAFELE = descrierea unei acţiuni corporale

2.4. IDEOGRAFELE = descrierea unei mişcări abstracte – gânduri şi raţionamente

2.5 MIŞCĂRILE DEICTICE = indică obiecte, locuri, persoane, au reguli de utilizare de ex. Privirea care indică o anumită persoană

2.6. MIŞCĂRILE SPAŢIALE = gesturi care descriu raporturi de poziţie dintre obiecte şi/sau persoane

2.7. MIŞCĂRILE RITMICE = gesturi care reproduc cadenţa unei acţiuni

2.8. ILUSTRATORII EMBLEMATICI = embleme folosite în prezenţa cuvântului căruia i se substituie de ex. Semnul V pt. Reuşită

25

3. GESTURILE REGLATOARE = gesturi cu rol de reglementare relaţie secretă – comunicare ascunsă = coordonează procesul de comunicare

4. MIŞCĂRILE AFECTIVE = gesturi care comunică stări sufleteşti – sunt contrânse personal şi social

5. GESTURILE ADAPTATIVE = folosite pentru a masca realităţi şi pentru adaptare la anumite situaţii

5.1. ALTER-ADAPTORI =gest manipulare obiecte în scop practic – informează despre calitatea şi abilităţile celui ce le utilizează

5.2. AUTO-ADAPTORI =gest referitor la propriul trup – gesturi limitate social – nu se manifestă în public

PROXEMICA

= studiul modului în care oamenii se apropie sau păstrează distanţa unii faţă de alţii

= se referă la poziţia corpului omului în spaţiu

= indică starea de spirit a celui aflat în faţa ta

CELE 2 POSTURI FUNDAMENTALE

1. POSTURA DESCHISĂ SAU RELAXATĂ

–Caut să ocup cât mai mult loc

–Braţele sunt deschise

–Capul este orientat în sus

–Privirea la nivelul interlocutorului

2.POSTURA ÎNCHISĂ SAU TENSIONATĂ

–Caut să ocup mai puţin loc

–Privesc în jos

–Braţele sunt închise

GESTURILE

Exprimarea verbala este facilitata îndeosebi de gestica si de miscare. Interzicerea acestora poate genera blocaje in comunicarea verbala (apar blocajele, pauzele

26

marcate de „a”, „a”, cuvintele ajung mai greu pe buze, starea de iritare creste etc).

Gesturile sustin psihologic comunicarea verbala.

Ce identitate au gesturile, ce ne obliga sa gesticulam, care sunt gesturile cel mai des folosite, cum se clasifica ele?

Criteriul – raporturile gestului cu cuvântul,

gesturi substitutive,

completive si

de însotire a discursului verbal

(dupa Mihai Dinu).

Clasificarea gesturilor - cercetatorii P. Ekman si W. Friesen

1.gesturi mimice sau corporale (expresori)

–însotesc o traire organica cu tenta afectiva (tresarire, roseata, crispare de durere);

–au valoare comunicativa marcând exprimarea (ne bâlbâim, vorbim greu, suntem tematori);

–au valoare culturala (tristetea, durerea, dezgustul, amenintarea, nelinistea, triumful, victoria)

Sunt exprimate cam la fel peste tot în lume (încruntarea, dispretul, surâsul, semnul V pentru victorie sau O pentru triumf).

Faciliteaza relatia emitator – receptor deoarece comunica starile sufletesti ale emitatorului.

Ele sunt mai mult indicii decât semnale.

2.gesturi de reglaj/miscari care permit schimbul verbal dintre interlocutori (regulatori), care dirijeaza, controleaza si întretin comunicarea verbala; exemple:

–apropierea de partener, pozitia de ascultare, schimb de

–priviri reciproc, cererea cuvântului, ridicarea în picioare,

27

–cresterea / încetinirea debitului verbal etc.

Se apeleaza la ele atunci când: se doreste afirmarea, cresterea elocventei, cucerirea auditoriului etc.

Apar doar în prezenta partenerului cu care se comunica.

Daca partenerul nu este de fata (convorbire telefonica), frecventa acestor miscari scade drastic.

Au functie expresiva si fatica deoarece releveaza atitudinea participantilor fata de interactiune.

3.miscari care sustin si completeaza exprimarea verbala (ilustratori):

sunt o comunicare a experientei sociale a individului, fiind gesturi care se dobândesc prin învatare

indica

–directia (sus/jos, acolo/aici, departe, înainte/înapoi);

–forma (dreptunghi, spirala, cerc etc.);

–dimensiunea (mare, mic);

–persoana (tu, mie, lui);

–modul de actiune (încet/repede)

au rolul de a accentua/întari/explica cuvântul, îndeplinind functia de însotire si completare a comunicarii verbale.

4.gesturi cu semnificatie speciala (embleme) – înlocuiesc cuvintele.

Sunt arbitrare, au valoare de semn si echivalent lingvistic cert, de unde si valoarea de substituit al cuvântului - exemplu:

–miscarea capului pentru Da/Nu,

–clipitul complice din ochi;

–degetul la tâmpla – pentru nebunie;

–palma pe obraz si tâmpla – pentru somn;

–degetul la buze – pentru liniste etc

5.gesturi stereotipe cu rol manipulatoriu (adaptorii); sunt de cele mai multe ori ticuri: au rol de descarcare si de echilibrare psihica sunt de doua feluri:

28

–manipulari de obiecte în scop practic (aranjatul cravatei, miscatul pixului, aranjarea în timp ce vorbim a unor foi etc.) se numesc si alteradaptori,

–automanipulari (rasucirea unei suvite de par, atingerea urechii, balansul piciorului, rosul unghiilor, suptul degetului, leganatul capului etc). Se numesc si auto-adaptori (raspund unor nevoi intime)

sunt gesturi automate care sporesc (frecvent) în momente de concentrare, de tensiune psihica, de singuratate etc.

sunt o „supapa” pentru detensionare

pot fi o gestica ce vine din copilarie, de multe ori.

Adaptorii constituie clasa de gesturi cea mai putin legata de comunicare.

Functiile gesturilor

Concluzie: cele cinci categorii de gesturi au functii specifice:

–dezvaluie subiectul care comunica (expresorii) – ticuri, expresii cu încarcatura culturala;

–structureaza comunicarea (regulatorii) – în functie de privire, pozitie, debit putem sa comunicam cursiv, normal;

–determina/întaresc continutul transmis (ilustratorii si embleme le) – întarind cuvântul cu un semn (clipim complice, miscam capul, ducem degetul la buze pentru liniste);

–faciliteaza racordarea si adaptarea partenerilor la situatia de comunicare (prin adaptori) – ajutându-ne sa ne echilibram emotional, sa ne detensionam, pentru a nu altera comunicarea.

Exemple gesturi

strângerea pumnilor – denota ostilitate si mânie, sau, depinzând de context, determinare, solidaritate, stres;

brate deschise – sinceritate, acceptare;

mâna la gura – surpriza si acoperirea gurii cu mâna – ascunderea a ceva, nervozitate.

capul sprijinit în palma semnifica plictiseala,

29

palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denota interes extrem.

mâinile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau încercare de autocontrol.

Atentie însa la diferentierile culturale

miscarea capului de sus în jos spunem „da”,

în timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelasi lucru prin miscarea capului de la dreapta la stânga.

Gestul de aratare cu degetul este considerat

–nepoliticos la noi,

–insulta în Thailanda si

–absolut neutru, de indicare, în SUA.

Utilizarea gesticulatiei excesive este considerata nepoliticoasa în multe tari, dar

gesturile mâinilor au creat faima italienilor de popor pasional.

Modul în care americanii îsi încruciseaza picioarele (relaxat, miscari largi, fara nici o retinere) difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor difera de cel al femeilor.

Un american va pune picioarele pe masa daca aceasta înseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa demonstreze controlul asupra situatiei.

Bâtâitul picioarelor denota plictiseala, nerabdare sau stres.

30

CURS 5

Expresia feţei

Comunicarea prin expresia fetei include

–Mimica (încruntarea, ridicarea sprâncenelor, încretirea nasului, tuguierea buzelor etc.)

–Zâmbetul (prin caracteristici si momentul folosirii) si

–Privirea

Faţa este cea mai expresivă parte a corpului

În mod normal, ochii si partea de jos a feţei sunt privite cel mai intens în timpul comunicării.

Mimica

Mimica – este acea parte a feţei noastre care comunica:

–fruntea încruntata semnifica preocupare, mânie, frustrare;

–sprâncenele ridicate cu ochii deschisi – mirare, surpriza;

–nas încretit – neplacere;

–narile marite – mânie sau, în alt context, excitare senzuala;

–buze strânse – nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.

Zambetul

Zâmbetul – este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de informatii,:

–placere,

–bucurie,

–satisfactie,

–promisiune,

–cinism,

–jena.

31

Interpretarea sensului zâmbetului variaza însa de la cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind strâns corelata cu presupunerile specifice care se fac în legatura cu relatiile inerumane în cadrul acelei culturi.

Privirea

Privirea. = ochii sunt „oglinda sufletului”.

Modul în care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere si prietenie.

Privind pe cineva confirmam

–ca îi recunoastem prezenta,

–ca exista pentru noi;

–interceptarea privirii cuiva înseamna dorinta de a comunica.

O privire directa poate însemna onestitate si intimitate,dar în anumite situatii comunica amenintare.

În general, o privire insistenta si continua deranjeaza.

Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indica lipsa de prietenie.

Miscarea ochilor în sus exprima încrederea de a ne aminti ceva; în jos – tristete, modestie, timiditate sau ascunderea unor emotii.

Privirea într-o parte, sau a nu privi pe cineva poate denota lipsa de interes, raceala.

Evitarea privirii înseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.

Pupilele dilatate indica emotii puternice.

–Pupilele se largesc, în general, la vederea a ceva placut, fata de care avem o atitudine de sinceritate.

–Pupilele se micsoreaza ca manifestare a nesinceritatii, neplacerii.

Clipirea frecventa denota anxietate.

Funcţiile comunicării vizuale

32

Dupa Mark Knopp, functiile mai importante ale comunicarii vizuale sunt în numar de patru:

a) cererea de informatie; privirea joaca un rol determinant în realizarea feed-back-ului, ea constituind principalul mijloc de reglare a interactiunii.

b) semnalul dat altor persoane ca pot vorbi; într-o comunicare de grup, selectarea vorbitorului urmator poate fi facuta pe cai lingvistice, sau prin orientarea deictica a privirii.

c) indicarea naturii relatiei; orientarea si durata privirii nu se asociaza numai cu interesul sau cu ostilitatea , ea poate semnala si existenta unui raport social de un tip anume.

d) compensarea distantei fizice; interceptarea privirii cuiva aflat la distanta, într-un loc aglomerat, ne face sa ne simtim mai apropiati de el, chiar daca, practic, ramânem departe unul de altul. În paralel cu proxemica spatiala, privirea instaureaza o proxemica vizuala, ce poate intra în contradictie cu cea dintâi.

De natura relatiei depinde si amplasamentul punctului catre care ne atintim privirea.

– Într-o convorbire oficiala se vizeaza, în cea mai mare parte a timpului, un loc situat în mijlocul fruntii interlocutorului.

– O conversatie amicala coboara punctul ochit undeva între ochi si gura, pentru ca

– un grad mai mare de intimitate sa îl aduca mai jos, într-o regiune situata

între barbie si zona coapselor.

Postura corpului

Postura/pozitia

–comunica în primul rând statutul social pe care indivizii îl au, cred ca îl au, sau vor sa îl aiba.

–constituie un mod în care oamenii se raporteaza unii fata de altii atunci când sunt împreuna.

33

–da informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca.

O persoana

–dominanta tinde sa tina capul înclinat în sus,

–supusa tinde sa tina capul înclinat în jos.

Aplecarea corpului

–în fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar uneori si neliniste si preocupare.

–spre spate, poate indica detasare, plictiseala sau autoîncredere excesiva si aparare la cei care considera ca au statut superior interlocutorului.

Posturile pe care le au oamenii, corelate cu relatia dintre ei atunci când sunt împreuna se pot clasifica în trei categorii:

1. de includere/neincludere

2. de orientare corporala

3. de congruenta/necongruenta

Posturile clasificare

1. de includere/neincludere = postura prin care se defineste spatiul disponibil activitatii de comunicare si se limiteaza accesul în cadrul grupului.

De exemplu, membrii grupului

–pot forma un cerc,

–pot sa se întoarca/aplece spre centru,

–sa -si întinda un brat sau picior peste intervalul ramas liber,

–indicând prin toate acestea ca accesul la grup este limitat.

2. de orientare corporala

– se refera la faptul ca doi oameni pot alege sa se aseze fata-n fata (vis- avis) sau alaturi (paralel).

Prima situatie comunica predispozitia pentru conversatie, iar

a doua situatie – neutralitate.

34

3. de congruenta/necongruenta = postura care comunica intensitatea cu care o persoana este implicata în ceea ce spune sau face interlocutorul.

Participarea intensa conduce la postura congruenta (similara cu a interlocutorului);

schimbarea posturii interlocutorului declanseaza în acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat în comunicare.

În cazul în care exista între comunicatori divergente de statut, de puncte de vedere sau opinii, apar posturile necongruente: persoana nu priveste spre interlocutor, nu interactioneaza sub nici o forma.

Prezenţa personală

Prezenta personala comunica, de exemplu, prin intermediul

formei corpului,

a îmbracamintei,

a mirosului (parfum, miros specific),

a bijuteriilor si

a altor accesorii vestimentare,

starea/conditia individului.

Avem în cultura noastra anumite atitudini privind legatura dintre forma corpului, aspectul exterior si personalitate. Distingem trei tipuri de fizicuri:

–1 - ectomorf (fragil, subtire si înalt);

–2 - endomorf (gras, rotund, scurt);

–3 - mezomorf (musculos, atletic, înalt).

= am „învatat” ce sa ne „asteptam” de la oamenii apartinând diferitelor categorii.

Astfel, tindem sa-I percepem

–pe ectomorfi ca fiind tineri, ambitiosi, suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini;

35

–pe endomorfi îi percepem ca fiind batrâniciosi, demodati, mai putini rezistenti fizic, vorbareti, buni la suflet, agreabili, de încredere, prietenosi, dependenti de altii;

–pe mezomorfi îi percepem ca fiind încapatânati,puternici, aventurosi, maturi în comportare;

În masura în care este rezultatul unei alegeri personale, oglindeste personalitatea individului, este un fel de extensie a eului si, în acest context, comunica informatii despre aceasta.

Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din jur.

Îmbracamintea se poate folosi pentru a crea un rol.

36

CURS 6

Tehnici eficiente de feed-back comunicational

Cele mai des folosite si eficiente tehnici de feed -back sunt:

1.Parafraza

= a reda mesajul cuiva cu propriile cuvinte, pentru a fi cât mai bine înteles si apreciat, spre deosebire de citat, când textul respectiv este doar reprodus.

= o traducere a semnalului utila atunci când dorim sa clarificam pozitia pe care o sustinem într-o discutie, sau când dorim sa clarificam o neîntelegere.

2.ÃŽntrebarea directa

= este interogatia prin care se poate raspunde laconic , scurt, concis, prin da sau nu.

Utilitate/ necesitate

–atunci când se doreste obtinerea unor informatii scurte si concise,

–când ne aflam în fata unui interlocutor laconic, foarte zgârcit la vorba.

Acest gen de întrebari nu trebuie puse în cazul în care cel întrebat nu stie nimic, iar celalalt stie totul.

3.ÃŽntrebarea indirecta

–= aceasta este întrebarea la care nu se poate oferi un raspuns categoric (da sau nu), necesitând o anume dezvoltare.

–Este folosita ori de câte ori se încearca a determina pe cineva sa-si exprime sincer o parere.

37

4.ÃŽntrebarea cu raspuns sugerat

= acest gen de întrebari contin deja o parere, intentia nedeclarata fiind aceea de a-l influenta pe celalalt sa-si însuseasca acea opinie.

–Sunt întrebari persuasive / întrebari tendentioase. Cu alte cuvinte, se urmareste conducerea discutiei în mod deliberat spre a obtine de la interlocutor raspunsul dorit, acest lucru realizându-se fara ca celalalt sa constientizeze acest fapt.

–În cele mai multe cazuri, aceste întrebari au un pronuntat caracter manipulator.

–Atunci când dorim sa initiem o comunicare sincera este bine sa ne ferim de a pune sau de a raspunde la astfel de întrebari.

5.Ascultarea activa – foarte importanta deoarece prin modul în care ascultam punctul de vedere al interlocutorului ne exprimam acordul sau dezacordul fata de acesta.

Un rol aparte în acest tip de feed-back îl are comunicarea nonverbala (mimica, gestica).

Cercetarile lui Thomas Gordon au reliefat faptul ca o comunicare poate sa se desfasoare optim doar în cazul în care fiecare receptor îi dovedeste transmitatorului mesajului ca îl accepta ca partener de discutie.

Acceptarea partenerului de dialog trebuie dovedita prin gesturi sau mesaje tipice.

Un individ nesigur interpreteaza automat lipsa unui mesaj de acceptare ca pe unul de refuz, astfel încât pot aparea divergente de pareri

–Limbajul (verbal sau nonverbal) al neacceptarii se exprima prin sentinte, critici, amenintari, dojeni, gesturi specifice etc.;

38

–semnalele de neacceptare îi provoaca partenerului de dialog teama, indispozitie, disconfort, pretext de interiorizare.

Ascultarea activa

Ascultarea activa –este cruciala într-o comunicare eficienta, lipsita de conflicte.

Dezvoltarea activitatii de a asculta activ este o expresie buna pentru cel care doreste sa rezolve un conflict pentru ca:

vorbitorul doreste sa i se acorde atentie;

vorbitorul are impresia ca este important, respectat;

este o buna practica sa nu iei notite, ci doar sa asculti si sa retii idei. Asa, vorbitorul nu se va intimida, ci se va relaxa si va fi firesc, cu mintea deschisa.

ETAPELE UNEI ASCULTARI ACTIVE:

I. Lasati interlocutorul sa vorbeasca:

–nu întrerupeti;

–nu dati sugestii;

–aveti rabdare;

–nu faceti trimiteri la propriile sentimente /experienta d-vs.

II. Fiti empatic (puneti-va în situatia interlocutorului)

prindeti ideea principala si angajati-va în a-l întelege pe vorbitor, încercând sa va detasati de punctul personal de vedere;

39

daruiti-va, puneti-va în locul vorbitorului pentru a întelege cu adevarat prin ce trece (ce gândeste, ce simte, ce stie, ce asteapta, ce vrea).

III. Puneti întrebari pentru a întelege mai bine:

reformulati cele mai importante gânduri si sentimente ale vorbitorului (pe care le vedeti si le simtiti). Nu manifestati acord sau dezacord.

IV. Verificati daca ati înteles:

întrebati interlocutorul daca mai exista ceva ce ar vrea sa mai spuna;

rezumati si integrati cele ascultate.

V. Îndemnati interlocutorul sa se destainuie:

–Sa spuna ce a simtit, ce a înteles, ce nu a înteles, ce ar mai vrea etc.

Bariere ale ascultarii active

1. Glasul ratiunii: ascultarea propriilor gânduri concomitent cu ascultarea celuilalt.

2. Judecata: respectiv emiterea de aprecieri despre cel care vorbeste. De multe ori apreciem gresit.

3. Filtrarea: alegerea numai a unor informatii date de vorbitor si ignorarea celorlalte , fara criterii pertinente.

4. Anticiparea: credinta proprie ca stii deja ceea ce vorbitorul abia urmeaza sa spuna, înainte ca acesta sa fi terminat de vorbit.

40

(posibile reguli de respectat):

1. Invitati interlocutorul la discutie, fara a-l obstructiona ulterior.

2. Adoptati o pozitie de egalitate (fata în fata, la acelasi nivel cu vorbitorul).

3. Indicati – verbal nu nonverbal – ca ati înteles (a, da … înteleg, dati din cap).

4. Puneti întrebari clarificatoare, bine si precis formulate (Vrei sa spui ca…? Asta vrea sa însemne ca…?). Atentie: prea multe întrebari irita, blocând comunicarea.

5. Dati celuilalt posibilitatea sa se explice.

6. Nu trageti concluzii pripite (de cele mai multe ori riscati sa gresiti). Nu va enervati, relaxati-va.

7. Interveniti doar dupa ce vorbitorul a terminat de expus o idee, pentru a nu-l face sa -si piarda controlul.

8. Întotdeauna gânditi pozitiv, chiar daca nu va sunt acoperite / satisfacute asteptarile.

9. Rezumati si integrati cele ascultate (rezumari scurte, care sa includa numai informatiile oferite de vorbitor, nu propriile concluzii).

41

CURS 7

FORMELE COMUNICÄ‚RII ORALE

1.monologul

2.conferinţa

3.expunerea

4.prelegerea

5.relatarea

6.discursul

7.toastul

8.alocuţiunea

9.povestirea

10.pledoaria

11.predica

12.intervenţia

13.interpelarea

14.dialogul

15.dezbaterea

16.seminarul

17.interviul

18.colocviul

Monologul – formă a comuinicării în care emitentul nu implică receptorul; în această formă a comunicării există totuşi feed-back, dar nu există un public anume; în acelaşi timp nici nu se poate vorbi de existenţa unui monolog absolut.

Conferinţa – conferinţă clasică – presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine conferinţă – conferenţiarul – evită să enunţe propriile judecăţi de valoare, rezumîndu-se să le prezinte cu fidelitate pe cele ale autorilor despre care conferenţiază; conferinţa cu preopinenţi – în cadrul acestei forme de conferenţiere se prezintă mai mulţi conferenţiari, care prezintă idei opuse pe aceeaşi temă; conferinţa cu preopinenţi poate fi regizată sau spontană.

42

Expunerea – este forma de discurs care angajează în mod explicit personalitatea, opiniile, sistemul de valori ale celui care vorbeşte, care îşi transmite opiniile cu privire la un subiect.

Prelegerea – este situaţia comunicativă în care publicul care asistă la o prelegere a avut posibilitatea să sistematizeze informaţii, fapte, evenimente anterioare angajării acestui tip de comunicare; presupune un nivel de abordare mai ridicat, fără o introducere de acomodare cu subiectul pus în discuţie.

Relatarea – o formă de comunicare în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de limbaj, a unei realităţi obiective, a unor stări de fapt, a unor acţiuni fără implicarea celui care participă, ferită de subiectivism şi de implicare personală.

Discursul – forma cea mai evoluată şi cea mai pretenţioasă a monologului, care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială în evoluţia domeniului respectiv.

Toastul – o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite; nu trebuie să depăşească 3, 4 minute; trebuie să fie o comunicare care face apel la emoţionalitatea celor prezenţi, dar cu măsură.

Alocuţiunea – reprezintă o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept scop ilustrarea unui punct de vedere; nu trebuie să depăşească 10 minute.

Povestirea – este forma cea mai amplă a comunicării, în care se folosesc cele mai variate modalităţi, care face apel la imaginaţie şi sentimente, la emoţii, la cunoştinţe anterioare; în mod deosebit îi este specifică angajarea dimensiunii temporale sub forma trecutului; subiectivitatea povestitorului este prezentă din plin, lăsându-şi amprenta pe forma şi stilul mesajelor transmise.

Pledoaria – este asemănătoare ca formă şi funcţie discursivă cu alocuţiunea, diferenţiindu-se de aceasta prin aceea că prezintă şi susţine un punct de vedere propriu.

Predica – tip de adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt reduse sau chiar anulate; specifică instituţiilor puternic ierarhizate.

43

Intervenţia – situaţia în care emiţătorul vine în sprijunul unor idei ale unui alt participant la discuţie, acesta din urmă declarându-şi, fie şi tacit, acordul cu mesajul enunţat; prin intervenţie emitentul adînceşte un punct de vedere şi îl susţine.

Interpelarea – situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor anumite surse o mai bună precizare în anumite probleme, pe anumite domenii.

Dialogul – comunicare în cadrul căreia mesajele se schimbă între participanţi, fiecare fiind pe rând emiţător şi receptor; rolurile de E şi R se schimbă reciproc; participanţii la dialog fac un schimb de informaţii; toţi participanţii la dialog se consideră egali, îşi acordă acelaşi statut.

Dezbaterea – o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative; este destinată clarificării şi aprofundării unor idei; nu are un centru de autoritate vizibil, dar are un moderator.

Seminarul – formă de comunicare dialogală care implică serioase structuri evaluative; are un centru autorizat de comunicare, care este şi centrul de conducere al discuţiilor din cadrul seminarului.

Interviul – forma rigidă a dialogului, în care rolurile de emitent şi receptor nu se schimbă; este folosit ca metodă de obţinere de informaţii în presă; de aceea cunoaşte o întreagă teorie; amintim formele dialogului:’’în pâlnie", liniar, "tunel".

Colocviul – este forma de comunicare în care participanţii dezbat în comun o anumită idee, în baza unei discuţii, pe un anumit subiect, prin participarea fiecăruia la discuţii îmbogăţindu-se sfera subiectului abordat.

DISCURSURI ÅžI PREZENTÄ‚RI

Gândiţi-vă la auditoriu, la mesajele pe care încercaţi să le transmiteţi acestuia şi la cât va fi de receptiv. Ce obiectiv urmăriţi – să-l informaţi/ să-l convingeţi/ să-l inspiraţi sau să-l distraţi?

Cunoaşteţi-vă subiectul şi conţinutul acestuia. Modul de prezentare este foarte important..Cunoaşteţi-vă mesajul – şi poziţia. Aveţi încredere în ele!

44

Stabiliţi care vor fi atitudinea/ tonul dumneavoastră. Om de stat sau agent de vânzări? Autoritate sau catalizator?

Stabiliţi ce răspuns doriţi să obţineţi – unul general sau unul la obiect:

Folosiţi un limbaj simplu şi familiar. Dacă 10% din ceea ce aţi spus s-a reţinut, aţi reuşit!

Fiţi pregătiţi să vă vedeţi şi să vă ascultaţi vorbind – aşa cum face auditoriul! Fiţi politicos şi prietenos – priviţi din când în când în ochi auditoriul.

Concentraţi-vă atunci când alţi membri din echipa sau comitetul dvs. Iau cuvântul. Susţineţi-vă membrii echipei prin cuvinte şi atitudine.

Pregătirea iniţială

1. Examinaţi conţinutul; faceţi ca acesta să fie interesant şi relevant pentru auditoriul respectiv.

2. Gândiţi mesajul pentru a fi rostit, nu pentru a fi scris.

3. Introducerea este importantă, deschide comunicarea între dvs., auditori şi subiect.

4. Informaţia-cheie – mesajul dvs. trebuie să se refere la maximum trei puncte.

5. Concluzia conduce auditoriul spre reacţia pe care o aşteptaţi.

6. Când scrieţi ciorna, schiţaţi mai întâi discursul, după care completaţi conţinutul. Gândiţi-vă cât de lung va fi discursul şi dacă vor exista eventuale întrebări. Găsiţi anecdote, citate şi maxime.

7. Editaţi discursul cu multă atenţie.

Cercetare

În faza de cercetare, adunaţi toate informaţiile disponibile despre subiectul respectiv.

Faptele, opiniile, documentaţia, cauzele şi efectele. Toate datele pe care le folosiţi trebuie să fie exacte şi să provină din surse sigure.

Folosiţi informaţii interesante şi arătaţi ambele feţe ale argumentaţiei. Găsiţi nota de umor potrivită, sub forma anecdotelor, citatelor , povestirilor.

45

Căutaţi exemple de reuşită, studii de caz, şi gândiţi-vă care din acestea sunt mai eficiente în cazul auditoriului în speţă.

Structura discursului

Schiţa – o înşiruire de gânduri principale sau teme logice, ordonate şi corelate.

Introducerea/ Deschiderea – prezintă relaţia vorbitorului cu auditoriul, subiectul, obiectul şi conţinutul pe scurt.

Fundamentarea – istoric, motivele discursului, parametri şi ipoteze şi, dacă este cazul, referinţe despre vorbitor.

Esenţa – 2 sau 3 puncte-cheie elaborate şi susţinute colocvial. Subliniaţi punctele forte; referiţi-vă la contra-argumente pentru a asigura credibilitatea.

Concluzia – Concluzionaţi şi conduceţi auditoriul spre reacţiile emoţionale şi specifice dorite.

Discursul trebuie să se desfăşoare natural şi logic, pentru a putea fi uşor urmărit. Segmentele discursului trebuie să fie legate între ele. Întrerupeţi prezentarea la fiecare două-trei minute cu o replică prin care să stârniţi o reacţie (sau aplauze) din partea auditoriului. Folosiţi materiale audiovizuale numai dacă acestea clarifică sau susţin discursul.

Pregătiri la faţa locului

1. Stabiliţi mişcările pe care le veţi face (aşezat la pupitru + întrebări?) Observaţi dacă există ceva care poate distrage atenţia – sunt oameni care stau în spatele dvs. pe podium?

2. Dacă este posibil, folosiţi un pupitru cu microfon. Verificaţi înălţimea şi distanţa faţă de microfon.

3. Repetaţi cu voce tare, în picioare, la pupitru, cel puţin o dată, la faţa locului!

4. Asiguraţi-vă că aveţi aparatura pentru a vă adresa publicului, dacă este posibil - pentru "prezenţă" nu pentru volum. Verificaţi aparatura respectivă – vă auziţi bine?

5. Atenţie la luminile în care veţi privi!

6. Beţi apă! Nu prea rece, nici prea acidulată.

46

7. Verificaţi dacă presa va fi prezentă – reţineţi unde sunt amplasate camerele de luat vederi şi presa.

8. Înregistraţi fiecare discurs – audio şi video.

9. Aflaţi din timp unde se află toaleta!

Textul

1.Folosiţi foi de hârtie sau carneţele pentru notiţe. Dacă este nevoie de textul complet, folosiţi jumătatea superioară a colii de format A4 şi caractere de 16 sau 17.

Punctuaţia va fi cea pentru textul rostit, cu marcarea pauzelor, a accentuărilor, a vitezei şi a inflexiunilor vocii.

2.Dacă se foloseşte prompterul, exersaţi cu operatorul până ajungeţi să stăpâniţi perfect tehnica.

3.Fiţi pregătiţi să intraţi în dialog cu ceilalţi vorbitori, dacă este cazul.

4.Cronometraţi-vă - scurtaţi – imprimaţi textul, dacă este nevoie.

5.Ce anume trebuie să evitaţi în text:

–Sa vă plângeţi: "În timpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie"/ “abia ieri am fost solicitat..."

–Scuzele: "Nu sunt tocmai în măsură", 'Mi-au cerut să iau cuvântul…însă, vedeţi...'

–Falsa modestie/atitudinea defensivă: "Consider", "Cred ", "În opinia mea" , "Sper că veţi...", "Credem că am încercat...", "Ştiu că mulţi mă vor contrazice, dar..."

–Banalităţi: "Sper că sunteţi în asentimentul...... ", "O zi bună", "Este o onoare să mă adresez unui auditori atât de distins".

–Clişeele: “Până la urmă…", "În acest moment", "În concluzie", "exact aşa", "Adevărul este că…."

–Ticuri verbale:"eu atâta spun; “înţelegi?".

–Cuvinte / expresii redundante; "foarte"; "mare"; "enorm";

–Cuvinte urâte: nu impresionează.

47

6. Repetiţia la faţa locului Repetaţi în mod real! Cu voce tare, cu gesticulaţie şi cu aplomb. Repetaţi întâi fără mijloacele audio-video – apoi cu acestea.Vorbiţi tare – la pupitru – către "auditoriu" – în condiţii cât mai aproape de cele reale.

Rostirea discursului

Priviţi auditoriul -şi “reacţionaţi la reacţia acestuia”. Cuceriţi mai întâi oamenii - apoi argumentaţi.

Atitudinea dvs. influenţează modul în care auditoriul vă va recepţiona - înainte de a începe să vorbiţi.

Rostiţi cuvintele în direcţia microfonului. Alternaţi viteza şi tonul. Rostiţi propoziţiile cu claritate până la capăt.

Folosiţi pauze pentru a schimba sau a dezvolta o idee.

Folosiţi limbajul trupului, dar controlaţi-l. Gesticulaţi natural.

Ţineţi capul sus şi priviţi auditoriul în ochi.

Nu vă simţiţi jenat să vă citiţi notiţele.

Folosiţi ocazional auto-ironia.

Arătaţi că vă bucuraţi de ocazia pe care o aveţi de a vorbi auditoriului! Materiale vizuale

Există diferenţe între un discurs

–ţinut într-un cadru oficial - trebuie să vedeţi care sunt circumstanţele , dacă este vorba de un discurs la începutul sau la sfârşitul conferinţei, un discurs după cină etc. şi să stabiliţi dacă este sau nu nevoie de materiale vizuale şi dacă acestea servesc discursului.

–o prezentare informativă - trebuie să recurgeţi la cât mai multe materiale vizuale, sau cel puţin la o prezentare redactată în power point.

Pregătiţi-vă discursul fără materiale vizuale, după care hotărâţi ce este de făcut.

Dacă veţi folosi materiale vizuale, grafica pe calculator este de preferat. Este mai comod şi de cele mai multe ori mai eficient dacă nu trebuie să manevraţi

aparatura personal.

După discurs

 Discursul este menit pentru a vă spune punctul de vedere fără emfază!

48

Când aţi terminat, reluaţi-vă locul, dacă nu sunteţi anunţat să rămâneţi la pupitru.

Rămâneţi şi discutaţi amical cu auditoriul – arătaţi-vă interesul faţă de acesta - după sesiune.

Puneţi întrebări subtile, ca să vedeţi dacă auditoriul îşi aminteşte ce aţispus.

REALIZAREA PREZENTÄ‚RILOR EFICIENTE

Etape de bază pentru susţinerea unei prezentări eficiente

–1. Planificarea

–2. Repetarea prezentării

–3. Acţiunea propriu-zisă

–4. Implicarea audienţei

–5. Verificarea rezultatelor

–6. Asigurarea continuităţii

Planificarea

În faza de planificare trebuie să obţii următoarele informaţii :

Participanţi (număr, componenţa grupului, aşteptări)

Context (cine finanţează cursul, ce aşteptări au cei care te contractează, detalii cu privire la agenda cursului)

Resurse (timpul avut la dispoziţie, coechipieri, materiale necesare)

Logistică (echipamente , materiale, sala –aranjament, poziţie, lumina, acustică, ventilare,temperatură, prize, spaţiu pentru afişare- săli disponibile pentru lucru în grupuri mici, etc)

Documentare (asupra subiectelor de prezentat, bibliografie, etc)

Demersurile în etapa planificării sunt:

–1. Analiza audienţei

–2. Definirea rezultatelor dorite

–3. Alegerea resurselor

–4. Definirea şi planificarea conţinutului

1.Analiza audienţei

În funcţie de grupul ce va audia cursul nostru vom elabora agenda şi designul cursului. Ce trebuie să aflăm:

49

–Câte persoane vor participa

–Care este grupa de vârstă din care fac parte

–Ce ocupaţie, profesie şi poziţie au

–Au cunoştinţe despre tema pusă în discuţie

–Motivaţia lor de a participa la un curs

–Ce relaţii există între participanţi

Aşteptările participanţilor, auditoriului

Verificaţi

–din ce categorie socio-profesională fac parte,

–ce ştiu despre subiectul abordat,

–ce temeri au cu privire la curs, care sunt preocupările lor,

–dacă se află acolo de bunăvoie,

–dacă au fost constrânşi să participe,

–dacă au fost selectaţi înainte de a participa la curs, etc

–identificaţi care sunt valorile participanţilţor.

Numărul de participanţi

Cunoscând exact numărul participanţilor, veţi decide

–care este cel mai potrivit stil de prezentare,

–cele mai bune mijloace de prezentare,

–formatul sălii,

–modul de aranjare a participanţilor.

Auditoriul + tipuri

5-10 persoane reprezintă un grup restrâns - trebuie să comunicăm cu fiecare în parte şi nu numai cu grupul luat ca întreg.

10-30 de oameni necesită o abordare mai oficială - trebuie ca fiecare persoană să vă preocupe. Mijloacele vizuale trebuie să aibă dimensiuni mari şi va trebui să acordaţi o atenţie specială modului în care vor fi puse întrebările.

30-100 de persoane, auditoriul apare sub forma unei mase amorfe, necunoscute şi mult mai greu de abordat. Raportul de comunicare cu fiecare

50

persoană este dificil şi greu de stabilit, iar mijloacele de prezentare trebuie să fie ireproşabile. Se foloseşte microfonul.

 de peste 100 de oameni, pregătiţi-vă să fiţi actor pe scenă.

2.Definirea rezultatelor dorite

Definirea rezultatelor presupune:

–Elaborarea obiectivelor şi a activităţilor

–Aranjarea în timp a activităţilor

–Confirmarea aşteptărilor participanţilor

–Elaborarea de planuri de contingenţă

Mijloace de prezentare

Mijloacele prin care putem transmite informaţii sunt de trei tipuri:

–auditive,

–vizuale şi

–materiale scrise (hand-out).

important este ca în cadrul unei prezentări, seminar, să alegem acele mijloace care se potrivesc cel mai bine grupului, sălii şi obiectivelor prezentării noastre.

Mijloacele prin care putem transmite informaţii sunt de trei tipuri:

–auditive,

–vizuale şi

–materiale scrise (hand-out).

important este ca în cadrul unei prezentări, seminar, să alegem acele mijloace care se potrivesc cel mai bine grupului, sălii şi obiectivelor prezentării noastre.

Graficele .

–Pot fi utilizate aproape pentru orice tip de audienţă şi orice temă.

–Se poate adăuga culoare pentru a evidenţia mai bine mesajul transmis şi pentru a nu plictisi audienţa.

Flip-chart-uri.

–Pot fi utilizate în orice moment pe parcursul unei prezentări.

–Sunt extrem de utile pentru a nota răspunsurile participanţilor.

–Pot fi pregătite din timp sau făcute ad-hoc.

51

–Preferabil să se folosească pentru un grup de 25-30 persoane.

–Principalul lor avantaj este că implică audienţa.

Retroproiector/videoproiector.

–Sunt folosite mai cu seamă în cadrul prezentărilor la care asistă peste 50 de persoane.

–Este important ca atunci când folosiţi aceste mijloace să cunoaşteţi modul

lor de a funcţiona.

Indicaţii în folosirea retro/ video proiectoarelor:

Nu îl poziţionaţi astfel încât să trebuiască să păşiţi prin faţa sa în timpul prezentării, proiectându-vă imaginea pe ecran.

Nu întrerupeţi iluminarea sălii şi aşezaţi-l într-un loc unde toţi participanţii pot vedea.

Sortaţi slide-urile înainte de începerea prezentării.

Folosiţi o baghetă sau un creion subţire pentru a sublinia punctele esenţiale ale prezentării.

Aveţi grijă ca sala să fie utilată cu tot ce vă este necesar pentru funcţionarea acestor mijloace.

Pregătiţi-vă o alternativă în cazul în care aparatul nu funcţionează sau se

defectează.

Diapozitivele.

Se folosesc când este nevoie de fotografii în prezentări.

Pot conferi profesionalism prezentării dacă sunt utilizate cum trebuie, dar pot şi ruina o prezentare dacă nu sunt aranjate în ordine.

Încăperea trebuie să fie întunecoasă, în acest caz contactul vizual cu audienţa se limitează.

Se folosesc pentru audienţe mari (200 de persoane).

Casete video.

Ca şi în cazul celorlalte mijloacelor moderne, electronice, trebuie să cunoaşteţi modul în care funcţionează echipamentul de proiecţie.

Revedeţi filmul înainte de începerea prezentării, planificaţi-vă cu grijă segmentele alese.

52

O secvenţă nu ar trebui să depăşească mai mult de 5-7 minute. Repetarea prezentării

Repetaţi-vă prezentarea:

–Cereţi feed-backul colegilor, repetaţi în oglindă, analizaţi casete video

–Verificaţi-vă timpii prezentării

–Autoevaluaţi-vă postura, gesturile, vocea

–Evaluaţi conţinutul materialelor împreună cu o persoană care nu este implicată în acţiunea Dvs.

3.Acţiunea

Cele mai dificile momente sunt primele 5 minute emitatorul nu cunoaşte grupul, nu ştie ce aşteptări au de la el, nu ştie cât de informati sunt, sau cât de lipsiţi de cunoştinţe.

Pentru a depăşi cu succes aceste momente:

–Câştigă credibilitatea- prezintă-te, oferă participanţilor motive să aibă încrederea în ceea ce spui. Uneori este bine să fii prezentat de o persoană cu autoritate în faţa participanţilor.

–Prezentările. Alege o metodă interactivă de prezentare care să asigure o minimă comunicare între cei prezenţi. Nu este indicat să forţaţi în această etapă dezvăluirea unor aspecte personale, ci chestiuni convenţionale: de exemplu: nume prenume, localitatea, ocupaţia.

–Identifică aşteptările participanţilor. Află motivul pentru care sunt prezenţi la curs. Este bine să aflăm şi temerile lor legate de curs. Notează toate aceste informaţii şi comentează-le: vei avea ocazia să demonstrezi aşteptările sau temerile inutile, aşa încât participanţii vor ştii clar la ce să se aştepte.

–Anunţă obiectivele seminarului şi agenda. Fă legătura între aşteptările lor şi obiectivele seminarului precum şi subiectele agendei. Dacă aşteptările lor nu se regăsesc deloc în obiectivele şi agenda cursului, putem negocia agenda cu participanţii în aşa fel încât să răspundem la cât mai multe aşteptări.

53

–Negociază regulile de funcţionare a grupului. Nu uita să le afişezi în loc vizibil.

–Anunţă diferite detalii administrative (pauză de cafea, masă, program de lucru, etc)

Pe tot parcursul prezentării, trebuie să aveţi în vedere tot timpul următoarele detalii:

–Ce s-a spus în sala până în momentul respectiv

–Cum se leagă partea pe care urmează s-o prezinţi cu ceea ce s-a spus deja

–Care este punctul cheie al fiecărui subiect

–Cum primeşte audienţa masajul: dacă a fost înţeles, dacă sunt lucruri neclare, dacă sunt întrebări, dacă sunt relevante exerciţiile

–Respectarea designului din punct de vederea al timpului

–Unde ne aflăm cu agenda, la ce subiect am ajuns, ce urmează

–Confortul sălii de curs, starea participanţilor

4 Instrumente utile în implicarea audienţei

Şedinţe eficiente

Brainstorming

Tehnica Grupului nominal

Lucru în grupuri mici

Folosirea studiilor de caz

Colectarea informaţiilor de la participanţi

Generalizarea

Prezentarea propriu-zisă a informaţiilor

Exersarea elementelor noi

Jocurile

Implicarea audienţei

ajungeţi primul în sală şi uraţi bun venit tuturor

stabiliţi şi menţineţi contactul vizual

fiţi deschis, pozitiv şi plăcut

folosiţi o introducere credibilă

încălziţi atmosfera

54

oferiţi detalii despre ce urmează

încurajaţi interacţiunea

luaţi permanent pulsul audienţei

schimbaţi-vă planul la nevoie

nu deviaţi de la subiect

arătaţi entuziasm şi fiţi energic.

modulaţi-vă vocea. Nu folosiţi acelaşi ritm.

folosiţi gesturi deschise, mai ales daca aceste gesturi vă aparţin, vă caracterizează.

o ţinută cât mai decentă, fără să exageraţi

5 Verificarea rezultatelor

Evaluarea şi verificarea rezultatelor se poate face prin:

–părerile exprimate de participanţi pe marginea unui subiect prezentat

–punând întrebări participanţilor

–evaluarea mesajelor nonverbale ale audienţei

–prin feed-back cerut participanţilor

6 Asigurarea continuităţii

distribuiţi materiale

nu plecaţi fără a planifica pasul următor

permiteţi contacte ulterioare

respectaţi-vă promisiunile

analizaţi-vă performanţa

55

B I B L I O G R A F I E

Coman, Mihai- Manual de jurnalism, ed. Polirom, 1997;

Mc Luhan, Marshall- Mass media sau spatiul invizibil, ed. Nemira, 1997;

Stanton, Nicki- Comunicarea, ed. Societatea de Stiinta si Tehnica, 1995;

Ionescu Ruxandoi, Liliana- Conversatia- strategii si structuri, ed. All, 1995;

Mircea, Corneliu- Intrecomunicarea, ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1979;

Popescu, Cristian Florin- Modele de redactare a textului publicistic, ed. I.N.I., 1997;

Cornelius, Helena- Stiinta rezolvarii conflictelor, ed. Stiinta si Tehnica, 1996;

Candea, Rodica- Comunicarea manageriala, ed. Expert, 1996;

Dragan, Ioan- Paradigme ale comunicarii de masa, Casa de Editura si Presa Sansa, 1996;

Tonoiu, Vasile- Omul dialogal, ed. Fundatiei Culturale Romane, 1995;

Jeaneney, Jean Noel- O istorie a mijloacelor de comunicare, ed. Institutului European, 1997;

Thoveron, Gabriel- Comunicarea politica azi, ed.Antet, 1996;

Wierzbicki, Piotr- Structura minciunii, ed. Nemira, 1996;

Ficeag, Bogdan- Tehnici de manipulare, ed. Nemira, 1996;

Joule, R.V.- Tratat de manipulare, ed. Antet, 1997;

Cucos, Constantin- Minciuna, contrafacere, simulare, ed. Polirom, 1997;

Bensacon, Alain- Imaginea interzisa; istoria intelectuala a iconoclasmului de la Platon la Kandinsky, ed. Humanitas, 1996;

Ury, William- Dincolo de refuz, Ed. de Vest, 1994;

Coman, Mihai- Din culisele celei de-a patra puteri, ed. Carro, 1996;

Kapferer, Noel- Zvonurile, ed. Humanitas, 1993;

Pease, Allan- Limbajul vorbirii, ed. Polimarc, 1994;

Comunicarea in campul social, ed. Universitatii Al. I. Cuza, 1996;

Cuilenburg, J.J.Van- Stiinta comunicarii, ed. Humanitas, 1998;

Pavel, Doru- Calomnia prin presa, Casa de Editura si Presa Sansa, 1996;

Runcan, Miruna- Introducere in etica si legislatia presei, ed. All, 1998;

Voicu, Monica- A.b.c.-ul managerului, ed. Danubius 1998;

56

Cornea, Paul- Introducere in teoria lecturii, ed. Polirom, 1998;

Crasne, Margo- Munca de lamurire, o arta, ed. Antet, 1998;

Berthad, Dominique- Manipularea prin scris, ed. Antet, 1998;

Moscovici, Serge- Psihologia sociala a relatiilor cu celalalt, ed. Polirom, 1998;

Popescu Grosu, Eugenia- Jurnalism TV – specificul telegenic, ed. Teora, 1998;

Colas, Dominique- Genealogia fanatismului, ed. Nemira, 1998;

Popescu, Dan- Arta de a comunica, ed. Economica, 1998;

Johns, Gary- Comportament organizational, ed. Economica, 1998;

Durand, Gilbert- Structuri antropologice ale imaginarului, ed.Univers Enciclopedic, 1998;

Bourdieu, Pierre- Despre televiziune, ed. Meridian, 1998;

Salavastru, Constantin- Rationalitate si discurs, ed. Didactica si Pedagogica, 1996;

Nemteanu, Costin- Comunicare sau instrainare, ed. Gnosis, 1996;

Soitu, Laurentiu- Pedagogia comunicarii, ed. Didactica si Pedagogica, 1997;

Bucheru, Ion- Fenomenul televiziune, ed. Fundatia Romania de Maine, 1997;

Florescu, Vasile- Retorica si neoretorica, ed. Academiei R.S.R., 1973;

Ducrot, Osvald- Noul dictionar enciclopedic al stiintelor limbii, ed. Babel, 1996;

Souni, Hassan- Manipularea in negocieri, ed. Antet, 1998;

Leigh- Prezentarea perfecta, ed. National, 1996;

Kennedy, Gavin- Negocieri, ed. Nemira, 1998;

Dinu, Mihai- Comunicarea, ed. Stiintifica, 1997;

Soitu, Laurentiu- Comunicare si actiune, ed. Institutul European, 1997;

Covey, Stephen- Eficienta in sapte trepte, ed. All, 1994;

Prutianu, Stefan- Comunicare si negociere in afaceri, ed. Polirom, 1997;

Haines, Ion- Introducere in teoria comunicarii, ed. Fundatia Romania de Maine, 1998.

Tran, Vasile- Tehnici de comunicare, ed. Print, 1999

Ramonet, Ignacio- Tirania comunicãrii, ed. Doina, 2000

Zamfir, Cãtãlin ;Vlãsceanu, Lazãr (edit), Dictionar de sociologie, ed. Babel, 1993

57

Buzãrnescu, Stefan, Sociologia opiniei publice, ed. Didacticã si Pedegogicã

Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, ed. Antet, 1999

Cathala, H.P., Epoca dezinformãrii, ed. Militarã, 1999

58